O copilărie cum nu va mai fi

sandyM-am născut în ’83, iar primele “desene” pe care mi le amintesc sunt poveştile lui Creangă, citite de părinţi la ceas de seară de iarnă. În cămăruţa aceea, cu albul troienelor proiectat undeva dincolo de fereastra micuţă, am imaginat prima dată fel şi fel de istorisiri.

Nu, noi nu l-am avut pe simpaticul Stuart Little, nu ne-am relaxat Cu toţii la surf şi nu ne-am amuzat copios la Stă să plouă cu chiftele. Puţin după Revoluţie (sau înainte?!), însă, a fost primul desene animat adevărat.

Sandy Belle. Fata blondă, cu picioare lungi şi aer băieţesc, care plângea în colţul ochilor (ah, cât am încercat pe atunci să plâng şi eu la fel). Ea a fost prima “cea mai bună prietenă” a noastră. Voiam să fiu ca ea, aşa că mă căţăram în toţi pomii de pe strada mea şi îmi arătam mândră juliturile de bună purtare. Plângeam şi râdeam odată cu Sandy Belle, iar azi, când aud din nou genericul, mă întorc din nou în acel colţişor de copilărie.

La câţiva ani distanţă, mă întorceam acasă de la şcoală şi, odată ajunsă pe scara blocului, am simţit un miros pregnant de plastic. Câteva fire albe şerpuiau pe sus şi se continuau până în dreptul câtorva apartamente.

“Ne-au băgat cablu”. Pentru copiii de vârsta mea, asta însemna o groază de posturi italieneşti, o groază de desene animate care mai de care mai interesante. De la feţele lor atât de simetrice până la cântecele pe care le fredonam, crezându-mă o mică artistă pe scenă, Nils Holgersson şi Candy Candy au fost preferatele mele şi m-au ajutat să învăţ ceva expresii în italiană.

niels

Au venit apoi şi vacanţele la ţară, petrecute cu verişoara mea, Iuliana. Când căldura sufocantă ne obliga să mai intrăm în casă, o aveam mereu pe Lidia cu a ei floare cu 7 culori. Trebuie să recunosc, însă, că toate gâzele, corcoduşele care trebuiau adunate sau copiii de pe stradă erau mult mai interesante decât desenele difuzate pe atunci de TVR 1.

empire

Ultimul desene care mi-a marcat copilăria a fost Cartea Cărţilor. Poveştile biblice nu ne erau străine. Bunicul meu a avut mereu grijă să ne insufle credinţa în Dumnezeu şi să ne povestească mici pilde pe care le regăseam apoi în acea animaţie. El a venit doar ca o confirmare şi a fost, poate, ultimul desene adevărat vizionat, înainte de a intra în adolescenţă.

P.S: Articol scris pentru proba 6 a Spring Superblog: Animatii care v-au marcat copilaria – Empire Film.

Anunțuri

Un gând despre “O copilărie cum nu va mai fi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s