Cenuşăreasa îşi donează pantofii

pantofi1Intro: articol scris pentru proba 5 a Spring Superblog 2016, CarmineShoes.ro: reinterpretarea poveştii Cenuşăreasa.

Jumătate întuneric, jumătate umbră. În surdină, se aude Sade, Smooth Operator. E la radio, n-am plănuit nimic. De la primele acorduri, ne privim în taină şi zâmbim. Eu lenevesc pe canapeaua din sufragerie, iar el studiază nişte rapoarte pe laptop.

Inspir, respir şi, cu fieşice respiraţie, alunec, parcă, într-o altă viaţă. De aici, de unde sunt, văd jumătate de cer. Gri, dar totuşi cu câteva raze argintii ce îţi învăluie trupul şi sufletul într-un aer magic. Există, oare, o vreme mai frumoasă decât asta? Nu, îmi spun şi mă ridic puţin, cât să ajung la fereastră.

Câţiva trecători ici, colo. Tresar când în mijlocul străzii văd un pantof aruncat. Zâmbesc larg, ating punctul pe geamul îngheţat şi spun tare:

  • Avem o altă Cenuşăreasă în cartier.

Vine repede lângă mine. Vede pantoful, zâmbeşte la fel şi mă sărută pe frunte. Îşi reia îndatoririle şi mă lasă pradă acelei poveşti pe care, de fapt, eu o începusem cu mulţi ani înainte.

Curat ghinion avusesem până la el. Fie mă îndrăgosteam prea rar, fie prea repede de persoana nepotrivită. Devenisem atât de pesimistă şi nerăbdătoare, încât uram întâlnirile şi le proiectam mereu un sfârşit dezastruos care, până la urmă, se adeverea.

Pe lângă asta, însă, mai aveam un obicei: ori de câte ori o relaţie sau încercare de relaţie se sfârşea, aruncam pe stradă un pantof, o cizmă, o sanda, ceva care să amintească universului sau lui Dumnezeu cât de singură mă uitase el pe mine pe Pământ.

Aşa am renunţat la gheata din piele întoarsă, la balerinii albi, la cizma mea roşie care îmi fusese alături timp de vreo doi ani, dar care avusese neşansa de a se afla prin preajmă după ce a doua relaţie importantă se terminase.

carmine

Mă schimbasem prea mult pentru acel el, încercasem să devin ceva ce nu eram, să fiu mereu pe placul altora, să uit de mine şi să dau iubirea adevărată pe o relaţie chinuită, în care nu iubirea, ci ataşamentul prima.

Aşa că am decis să arunc pe stradă cea mai bună cizmă a mea. Ea eram de fapt eu. Vechea eu.

Toţi din oraş ştiau că pe Strada Turturelelor stă o Cenuşăreasă modernă (şi, între noi fie vorba, cam nebună) care îşi arunca unii dintre cei mai buni pantofi.

  • Dar mai aruncă şi perechea, măcar din când în când! strigase odată un om fără adăpost care îmi colecţiona unii pantofi aruncaţi.

Şi, deşi devenisem, ca fenomen, cunoscută, nimeni nu ştia că era vorba despre mine. Reuşisem să mă ascund foarte bine şi, în plus, nimeni nu ştia semnificaţia din spatele gestului meu.

Aşa că, într-o zi, am decis să trec la un alt nivel. Am căutat pe magazine pantofi Carmine Shoes, gândindu-mă că trebuie să schimb registrul. Dacă până atunci aruncasem numai cizme, ghete, balerini, acum era cazul să îmi cumpăr nişte pantofi dama producator.

Trebuia să continui conversaţia mea cu Universul într-un alt mod. Aşa că mi-am cumpărat cei mai frumoşi pantofi stiletto piele. Galben cu mov. O minunăţie. I-am admirat ore bune, apoi i-am probat cu diverse haine din casă.

A venit, însă, şi ora despărţirii. Cenuşăreasa asta modernă nu se folosea de nicio caleaşcă apărută ad-hoc dintr-un dovleac, nu avea nicio naşă-zână care să o sprijine, aşa că avea să se ajute singură.

stiAm băgat un pantof în geantă şi am plecat, în căutarea unui loc şi a unui moment potrivit în care aveam să îl abandonez acolo, pe stradă.

De fapt, de data aceea, pantoful ăla era doar o ofrandă, un semn. În loc de “Hello, I’m here”, eu aruncam un pantof.

M-am întors acasă şi am plâns o lună după pantoful meu stiletto. Ştiu că, atunci, chiar şi un ziar local a scris despre Cenuşăreasa nebună care şi-a aruncat cel mai frumos pantof în încercarea de a-şi găsi jumătatea.

Da, mi-am spus, iată cineva care intuise cu adevărat dorinţa mea. De fapt, după atât de mulţi ani, îmi spun că povestea Cenuşăresei în cazul meu nu a fost decât un joc, un ritual în care nu am crezut niciodată cu adevărat, dar care a funcţionat.

Pentru că, la câteva luni de la eveniment, s-a anunţat în bloc o inspecţie la gaze. O echipă, condusă de un bărbat ce nu părea a avea vreo legatura cu gazele, a verificat toate conductele şi zăbovit ceva timp în fiecare apartament.

Am avut noroc. De ce? S-a nimerit ca pantoful meu single să se încăpăţâneze să iasă un pic din debara.

  • Domnişoară, aveţi grijă, s-ar putea să îl pierdeţi şi pe acesta! mi-a spus tânărul de la gaze în timp ce a arătat spre pantof.

Am bâguit ceva, l-am îndesat mai bine şi am închis uşa, absentă. De-abia după aceea, mi-am dat seama.

În seara aceea sau după câteva zile când am început să ieşim şi mi-a spus că îi luase ceva timp să facă un cerc de suspecte în jurul acelui pantof găsit pe stradă.

Ei bine, i-a reuşit. Ne-a reuşit. Azi nu mai plâng după pantoful meu pierdut pentru că el şi-a făcut treaba foarte bine. Şi, în plus, nici de pantofi nu mai duc lipsă. Mi-am comandat o pereche identică cu cea buclucaşă. Sunt încă în cutie, nu am avut curaj să îi încalţ. Mă gândesc să îi fac cadou.

Mai sunt încă atâţia oameni care au nevoie să creadă în ei. În ei şi în povestea Cenuşăresei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s