Exerciţiu de imaginaţie

microAzi, mi-a trecut pragul inspiraţia. Nu o mai făcuse de mult. Aproape că mă vedeam o scriitoare deja ratată la numai 30 de ani când, ce să vezi, muza m-a vizitat din nou.

Mă odihneam preţ de câteva minute pe canapeaua din sufragerie. Priveam afară, pierzându-mă în faldurile perdelelor noastre Diego. Bună achiziţie, mi-am spus, în timp ce mă lăsam purtată de adierea uşoară ce venea dinspre balcon. Materialul fluid se legăna uşor, lăsând totodată să pătrundă până la mine razele timide de început de martie. Căpătau reflexii verzui, roşiatice, după care albăstrui şi se pierdeau undeva în imaginaţia mea neliniştită.

Desenele creionate s-au transformat în imagini. Oameni fremătând, la începutul unei zile însorite. Fiecare cu gândurile, grijile, speranţele şi bucuriile lui. Îmbrăcaţi la patru ace sau modest, nu conta. Toţi credeau în miracolul vieţii.

Şi, pe când o rafală ceva mai curajoasă a coborât şi lăsat acele perdele, aproape că le-am auzit cuvintele. Unii le ştiau/învăţaseră puterea, alţii încă încercau să renunţe la cele care fac rău.

Apoi, a trebuit să revin cu picioarele pe pământ. Mi-am continuat treaba la fel ca în celelalte zile. Emailuri, telefoane, articole, postări, discuţii între colegi, după care din nou un mic răgaz.

Aveam un tapet nou. De data asta, eu îl alesesem. În note de albastru, cu forme marine, abstracte, dar nimic care să obosească ochiul, spuneam deseori că aceea e mica mea pată de relaxare. Şi, pe când îl priveam aşa, oarecum tâmp, mi-am dat seama unde îl mai “văzusem” sau de unde era inspirat.

tapetCitisem în facultate Magicianul de John Fowles. O carte remarcabilă. Mă pierdusem în aleile micuţe ale insulei greceşti descrise în carte (inspirată, se pare, din reala Spetses din Grecia), visasem la o poveste de dragoste ca a lui Nicholas şi Alison, sperasem la un ajutor divin ca cel al lui Conchis.

Aşadar, în cele câteva minute de răgaz am revenit în mica mea carte preferată din facultate. Aveam şi eu, lângă mine, o parte din acel univers care ar bulversa şi ar fermeca pe oricine.

Şi, pentru ca ziua să se încheie perfect, am primit vizita celei mai iubite: nepoţica mea. De fiecare dată când vine, trebuie să las totul pentru “a face moda” (ne prostim că suntem pe podium şi prezentăm haine), a învăţa poezii (trebuie să contrabalansăm cumva prima prostioară), citim poveşti, ne jucăm cu mingea etc.

Aşadar, că tot era ziua descoperirii pieselor de interior cu totul şi cu totul inedite, pentru ea am “inventat” un covoraş magic. Asemănător celui lui Alladin, dar realizat special pentru Maria.

zooPe el stăteau desenaţi toţi prietenii ei: Minnie, Mickey, Pluto, Donald şi, mai nou, Prinţesa Sophia.

Şi, de fiecare dată când Prinţesa Maria se învârteşte pe covoraşul ei şi spune candid “Totul e minunaaat!”, pe feţe ni se conturează perfect cel mai senin şi cald zâmbet.

Ăsta da covoraş fermecat!

P.S: Articol scris pentru proba 3 a Spring Superblog 2016.

Anunțuri

Un gând despre “Exerciţiu de imaginaţie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s