Adevărata frumuseţe a româncelor – în pericol!

E 8 martie şi, ce probă mai potrivită se putea găsi astăzi la Spring Superblog decât una despre frumuseţea femeilor?! Farmec îi invită pe bloggeri să scrie despre secretul frumuseţii româncelor: a celei care este înscrisă în concurs, a mamei, a unei prietene etc.

gerovital

E o temă interesantă, nu spun nu, mai ales că dintotdeauna m-am considerat o femeie interesantă. Nu ştiu dacă neapărat frumoasă şi aici, de obicei, spuneam în paranteză gen 60-90-60, dar îmi dau seama că vremurile s-au schimbat, nu mai e cazul de menţiunea asta, poate de altele…

Voi face pentru proba asta un articol-manifest. Pentru că eu cred că frumuseţea româncelor este în mare pericol. Da, româncele sunt foarte frumoase. Şi totuşi există un trend în mare creştere astăzi care strică, zic eu, atât noţiunea de frumuseţe la noi, cât şi percepţia asupra femeii.

Sunt de acord, există mai multe tipare de femei: elegante, finuţe, voluptoase, sexy, androgine etc., însă vulgaritatea promovată în exces pe toate canalele media a întrecut orice limită.

Aflu, mai nou, că o femeie sexy sau chiar frumoasă nu poate fi decât aceea cu sâni mari şi fund bombat. Din păcate, nu doar de la televizor. Să mă scuzaţi, dar Kate Moss avea sânii, vorba cântecului, ca merele, şi tot a fost şi este considerată una dintre cele mai sexy femei din lume.

Suntem invadaţi de operaţii estetice care nu fac altceva decât să uniformizeze toate femeile astea care, aşa cum erau ele înainte, erau frumoase!

Poate o fi numai opinia mea, însă botoxul ăla în buze, pomeţii falşi, ridicarea vârfului nasului, implanturile de silicon în fund (mi se par de-a dreptul groteşti) – toate astea transformă femeile românce în femei de plastic.

Hai, înţeleg, îţi pui sâni că nu ai, îţi retuşezi un pic nasul ca e nu ştiu cum (deşi mie fetele astea cu nasul coroiat şi care acum îl au super cârn mi se păreau mult mai interesante înainte), dar nici să te apuci să te joci de-a Dumnezeu.

Acum, că fiecare face ce doreşte, e una, dar când asta începe să devină o modă naţională, când bărbaţii, dar (atenţie!) şi femeile ajung să creadă că da, aşa trebuie să arate o româncă frumoasă, înseamnă că avem cu toţii o mare problemă.

Nu doar frumuseţea feminină este în pericol, ci şi sănătatea noastră în ceea ce priveşte valorile care ar trebui să ne guverneze.

Ce vor înţelege copiii ăştia de până în 20 de ani? Că dacă o fată nu are sânii super mari sau nu îşi ţuguie buzele în toate pozele pe care şi le pune pe Facebook, nu merită atenţia lor?! Probabil că da, dacă şi părinţii vor crede la fel şi nu se vor strădui, măcar puţin, să îi facă să înţeleagă unele lucruri.

Sunt convinsă că moda asta va trece, însă noi trăim acum şi aici. Nu e păcat?

Dacă nu mă credeţi pe mine, luaţi ca exemplu premiile Oscar. Pe lângă deliciosul moment al lui Leonardo di Caprio, mi-au mers la suflet toate vedetele alea internaţionale.

Nu mai zic de modestie şi talent, dar cât de naturale şi frumos îmbrăcate erau ele. Până şi Sofia Vergara, o femeie cu forme (nu ştiu dacă naturale sau nu), şi-a ales o rochie elegantă, care să îi pună în evidenţă corpul, însă atât cât să nu cadă în vulgaritate.

Şi, ca să răspund şi la întrebare…prin ce se caracterizează frumuseţea româncelor?! Aş spune că tocmai prin ce se încearcă să se strice: prin naturaleţe.

Iar în cazul meu, frumuseţea a venit câte puţin din ambele părţi. Şi din exterior, dar şi din interior şi aşa ar trebui să fie.

Pentru că nu există om urât, toţi oamenii sunt frumoşi în felul lor (asta îi repet mereu nepoţelei mele de 3 ani pentru că vreau să crească cu convingerea asta, indiferent care o fi moda ei, peste 20 de ani).

Cel mai important e să fim mulţumite şi să ne simţim frumoase chiar şi cu un nas ceva mai coroiat, cu nişte dinţi ceva mai strâmbi sau cu nişte măsuri nu foarte aproape de perfecţiunea vehiculată la televizor.

Asta e secretul frumuseţii mele. Pentru că frumuseţea nu ţine de fals sau ce e exagerat şi mult prea sexualizat….ca noi punem acum prea mult preţ pe asta, e cu totul altceva, dar ce te faci când cineva, un bărbat sau o femeie, te aprecieaza doar pentru asta şi, când dai de greu şi nu mai poţi poate să te îmbraci la fel de frumos sau să te machiezi la fel de corect, nu mai e lângă tine pentru că nu mai corespunzi standardelor lor?

Nu îţi dai seama, oare, că ai trăit sau că ai fost prieten cu nişte străini?

P.S: Articol scris pentru proba 4 a Spring Superblog 2016.

Vezi aici:

Canalul Youtube Farmec

Pagina de Facebook Farmec

Anunțuri

Un gând despre “Adevărata frumuseţe a româncelor – în pericol!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s