Superwoman într-ale curăţeniei cu Superman într-ale aspiratoarelor

Cine are fraţi mai mari să-i trăiască, cine nu, să nu-şi dorească. E drept, acum nu mi se mai pare corectă afirmaţia asta, dar lucrurile stăteau puţin altfel acum 1 an. De ce? Simplu, pentru că, ori de câte ori părinţii plecau de acasă, fratele meu îşi exersa abilităţile de (dictator) manager pe mine.

“Să îmi scrii eseul la engleză până mă întorc!”, “Să îmi faci omletă şi să îmi aduci berea când începe meciul cu Steaua şi, mai ales, să nu scoţi un sunet în timpul meciului cu Steaua” sau “să faci curat-lună până mă întorc” erau doar câteva dintre sarcinile mele săptămânale.

Dintre toate, ultima mi se părea cea mai grea. Aveam şi am astm. Nu suport praful, asta pe lângă doza aferentă de lenevie pe care o are orice adolescent care trebuie să facă lună în casă cu o cârpă de şters praful, o mătură şi un făraş. Acum, Slavă Domnului, avem parchet, deci mărimea covorului s-a redus şi ea, însă pe atunci trebuia să ferchezuiesc un ditamai covorul ce se întindea pe toată suprafaţa sufrageriei.

Dat cu mătura, deschis geamurile, pigulit covorul după scame apoi, totul se lăsa cu o criză de astm de toată frumuseţea.

Până într-o zi. Alex avea întâlnire, pesemne. S-a făcut frumos, s-a parfumat şi a ieşit pe uşă, amintindu-mi că la 5 vine mama şi dacă nu găseşte lună (ea sau el, nu am înţeles), o s-o încasez.

The house was all mine! Nu vreţi să ştiţi ce însemna asta! Era primăvară, ca acum, aşa că alergiile şi crizele pândeau după colţ.

Nu, nu aveam să fac niciun curat, am decretat. În schimb, am început să cotrobăi prin toată casa. Nici eu nu ştiu după ce. După ceva de făcut şi lucruri de descoperit, cred.
Şi, pe când eram în cămara din bucătărie, am dat peste o cutie mare, dreptunghiulară. Curioasă din fire, am scos-o şi am studiat-o mai cu luare aminte.

Aspirator Rohnson AquaTech R144

Exact, se apropia ziua mamei, aşa că, probabil, tata îi luase deja cadoul. Nu mi-a luat mult ca planul minunat să îmi încolţească în minte: aveam la dispoziţie câteva ore bune: puteam scoate aspiratorul, face curat cu ajutorul lui şi apoi să îl pun la loc, fără ca nimeni să nu-şi dea seama.

Înainte, însă, am citit câteva informaţii despre el: fusese, se pare, la promoţii aspiratoare, achizitionat de pe magazinul MarketOnline.ro,  avea o tehnologie de filtrare prin apă (praful e colectat direct în apă, deci nu se mai împrăştie în aer – scria chiar că e pentru astmatici sau persoanele sensibile la alergii, adică pentru ăştia ca mine).

Fără adunat de scame după, mi-am spus, pentru că în ghidul acela scria că filtrul HEPA reţine 99.9% din particulele mai mari de 0.3 microni.

Cum apoi trebuia şi să îl curăţ, m-am temut că aveam să golesc tot săculeţul ăla pe jos şi să ajung direct la urgenţe, dar nu: aspiratorul era, se pare, cel mai igienic tip de aspirator.
Recunosc, n-am crezut. Doar nu era un Superman într-ale aspiratoarelor, era o simplă maşinărie mai nouă, recunosc.

Şi, cu toate astea, eu m-am transformat într-o Superwoman a curăţeniei după ce l-am folosit. Nu cred că mi-a luat mai mult de 20 de minute să aspir în toată casa, să îl curăţ şi să îl pun frumos înapoi în cutie, ascuns în debara.

Din ziua aia, ai mei şi-au mai schimbat părerea despre mine. Au spus că sunt o hărnicuţă,  mai ales că, de atunci, eu insist mereu să fac curat când e vorba de aspirat cu Rohnson AquaTech R144. Dacă ar şti ei… 🙂

P.S: Articol scris pentru Proba 1 a Spring Superblog 2016.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s