Dialog halucinant la posta

postaEu stiu ca in tara asta nesimtirea si vulgaritatea sunt la cote maxime si, in multe cercuri, apreciate, dar mi se pare deja prea mult ca atunci cand te duci intr-o institutie publica sa fii cu bagare de seama si sa raspunzi pe masura unor functionari care s-au plictisiti pana peste cap de jobul lor. Ah, ba nu, nu doar ca s-au plictisit ingrozitor, dar simt si o placere sadica atunci cand o persoana nu a completat corect un formular sau cand nu il pot ajuta pe cel de la ghiseu.

Nu mai amintesc de episodul de acum ceva timp cand un tip din Bucuresti a agresat o functionara a Postei Romane, episod de care am aflat fix in ziua in care statusem cu orele la posta si doamna aia era sa si-o ia tot din cauza atitudinii ei superioare.

Sa va postesc ce dialog halucinant am avut eu la posta din orasul meu, acum o saptamana.

Aveam de trimis niste bani prin mandat posta si o scrisoare – ambele in acelasi loc. Am completat mandatul postal si confirmarea de primire, le-am inmanat doamnei de la ghiseu, aceasta le-a studiat cu bagare de seama (acum o luna nu completasem o chestie, imi ceruse pixul cu care completasem si radiase de fericire in momentul in care ii spusesem ca nu il am la mine), n-a mai avut ce sa zica de data asta si a inceput sa completeze acolo, pe computer.

Mai la final, am cerut si un plic si un timbru pentru in tara.

Ravisanta, se uita la mine si imi zice senina:

– N-am, maine dupa ora 10.00.

– Ah, pai cum facem ca eu trebuie sa le trimit pe amandoua odata. Dar cum sa nu aveti plic cu timbru? (Ca doar suntem la posta!!!!!????)

Doamna isi da ochii peste cap ca si cum ce se apuca asta sa comenteze, moment in care eu nu mai rezist si ii zic pe un ton linistit, dar apasat si zambind zeflemitor.

– Nu trebuie sa va suparati ca va intreb. Suntem la posta, nu la farmacie, e normal sa ma mir ca nu aveti plic si timbru.

Ce credeti ca se intampla in momentele urmatoare. Doamna asta scoate un plic cu timbru. Eu am uit bulversata, ingan,”timbrul e pentru in tara?”. Ea zice la fel de incet „pentru plic de nu stiu cate grame”.

Termin cu mandatul, ma apuc sa completez plicul, il trimit si doar in drum spre casa ma gandesc ca timbrul ala era pentru un plic de un anumit gramaj. Sper ca plicul meu sa se incadreze, nu era asa greu, dar oricum tanti aia trebuia sa imi spuna ce si cum, ca doar nu scrie asta pe toate gardurile.

Oricum, plicul nu s-a intors pana acum, dar eu tot ma intreb cum in cateva secunde au aparut si plicul, si timbrul ala….hmm…dubios.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s