Interviu cu un vampir

breakfastStăteam de ore bune în faţa hotelului ăla înalt până la cer. Îmi făcusem în minte fel şi fel de scenarii pentru momentul în care va apărea la intrare, lumea va da buzna, iar eu va trebui să fac sau să spun ceva care să îi atragă atenţia. Orele curgeau, însă, şi din interiorul hotelului nu se vedeau decât lumini difuze, siluete elegante şi personalul care făcea tot posibilul ca ce se petrece în interiorul hotelului NH Bucharest să rămână în interiorul NH Bucharest.

Se înserase deja. Câţiva fani răsleti se adunaseră în faţa intrării. Prea puţini. Erau zvonuri cum că ar fi fost cazat la un alt hotel din Bucureşti, însă din surse sigure eu ştiam că aici trebuia să aştept. La un moment dat, n-am mai rezistat. Am plecat acasă şi m-am resemnat la gândul că aveam să îmi petrec seara cu o cutie de îngheţată în braţe şi cu filmele lui pe DVD. N-a fost să fie aşa, însă. Pentru că de cum am trecut pragul garsonierei mele mi-am dat seama că erau ultimele ore.

Ultimele ore în care aş fi putut face ceva. De-abia atunci am văzut pe masă pliantele pe care le luasem de la hotel. Câteva poze cu restarantul elegant – soluţia perfectă pentru cine, seri de neuitat, cocktailuri sau petreceri private. Am intrat pe www.nh-hotels.com şi am aflat mai multe.

Asta era: petrecere privată. Trebuia să ajung la ultimul etaj al hotelului. Cu siguranţă în acea seară avea loc o petrecere privată cu tot stafful care îl însoţea. Obişnuia să organizeze astfel de surprize invitaţilor lui. Da, rareori participa şi el, dar era totuşi o pistă.Aşa că am început transformarea. Am lăsat acasă hainele anoste, de serviciu, şi am îmbrăcat o ţinută mai lejeră – nici prea sexy, nici prea casual. Exact aşa cum citisem în articolele alea pe care obişnuiam să le traduc în adolescenţă.

Ajunsă în faţa hotelului m-am simţit exact ca la 18 ani. Am intrat sigură pe mine, nu am privit nici în stânga, nici în dreapta şi m-am îndreptat fix spre lift. Bineînţeles, personalul hotelului m-a ajuns din urmă.

M-am oprit, mi-am dat jos ochelarii fumurii şi le-am răspuns într-o engleză impecabilă.

– I’m sorry, I’m expected at the private party from the top floor.

Recepţionerul m-a privit încurcat. Blufam şi blufam bine, se părea. Nimeni, cu excepţia celor invitaţi nu mai ştia de petrecere. Detaliul ăsta, alături de aerul meu occidental reuşiseră să îi inducă în eroare.

Ultimul etaj. Uşile se deschid. De partea cealaltă se înfăţişează o nouă lume. De acolo, din lift, văd doar o parte. Aproape că îmi dau lacrimile la gândul că în câteva ore o să fiu din nou jos, “in the real world”.

Îmi ia o jumătate de ceas să mă dezmeticesc. Muzica bună, delicatese culinare, băuturi fine, privelişte de vis de acolo, de deasupra capitalei. Nici nu îmi vine să cred că mă aflu într-un hotel din România. Nici urmă de el. Încerc să vorbesc cu câteva persoane, dar lumea nu e atât de dornică să socializeze.

Mă aşez la bar. Barmanul mă priveşte de după ochelarii ăia fumurii. Mă umflă râsul la gândul că la fel de caraghioasă fusesem şi eu cu câteva minute în urmă. Îi cer un Martini. Începem un small talk. Surpriză! E tot american, se pare că vedeta noastră internaţională îşi aduce până şi barmanul personal.

– So, how long do you know Keanu? vine întrebarea surprinzătoare a barmanului.

Mă joc un pic cu măslina de la Martini. Adevăr sau provocare, îmi spun în gând.

– All my life.

Râde.

– Chiar aşa?

– Da, încă de când aveam postere cu el pe mobilă şi mai ales din clipa în care şeful meu a promis că o mă concedieze dacă nu îi aduc un interviu în exclusivitate cu Keanu Reeves.

Ups. Ultima parte mi-a scăpat. Se opreşte şi se uită fix la mine.

– Ar trebui să chem paza. Ştii asta, nu?
– Da, dar amândoi ştim că al nostru Keanu nu apare niciodată la petrecerile astea, aşa că de ce vrei să îmi strici buna dispoziţie?

Pare că l-am înduplecat. Pentru câteva minute mă lasă singură şi se ocupă de ceilalţi invitaţi. Eu nu am puterea să dansez. În schimb, îmi umplu farfuria cu deliciile alea şi mă întorc la bar.

– Uite, am o propunere pentru tine.
Îl privesc pe sub gene şi nu mă pot abţine să nu îi răspund.

– Sper că nu una indecentă.

nhRâde.

– Nu sau nu ştiu, mă mai gândesc. Ştii, ai putea să îmi iei mie interviul. Sunt barmanul lui personal de o viaţă, aşa că ştiu aproape totul despre el. Mâine dimineaţă vorbesc pentru a-şi da acordul ca interviul să fie publicat şi asta-i tot.

– Wow, chiar crezi că ar funcţiona?

– Nu pot să garantez că va fi de acord, dar putem încerca, nu-i aşa?

E deja ora 2 noaptea şi ne refugiem pe terasă. E primăvară, dar prea cald pentru luna mai. Asta e bine. Printre luminiţele oraşului ăluia care niciodată nu mi se păruse atât de frumos, răzbate parfum de tei şi iasomie. Barmanul, despre care aflu că îl cheamă Charles, se aşază lângă mine.

– Deci, ce vrei să ştii despre Keanu?

Mă fâstâcesc.

– Păi, aş vrea să ştiu mai multe despre filmul ăsta pe care şi-l promovează, 47 Ronin.

– Come on, chestiile astea le poţi lua de pe internet, arată-mi că eşti un adevărat jurnalist.

Zâmbesc. Ştiu că e un joc şi că mâine nu va exista niciun interviu, însă asta nu înseamnă că nu pot intra şi eu în acest joc frumos.

– Ok, vreau să ştiu cum se menţine atât de tânăr. Are 49 de ani şi arată mai bine ca în tinereţe. Atât de bine încât au apărut zvonuri cum că ar fi nemuritor, îţi dai seama?!

Râd.

– Exact ca în filmul ăla în care a jucat, Interviu cu un vampir, corect?

– Nu, de fapt era Pact cu Diavolul. Ai vrut să mă prinzi, înţeleg. Deci..care ar fi răspunsul?

Tace o clipă.

– Nu face niciodată excese. Cred că ai citit şi tu prin presă despre vedete de la Hollywood care îşi pierd nopţile în cluburi, mănâncă prostii, ies cu zeci de femei într-o lună şi aşa mai departe. Ei bine, el nu e aşa. Tocmai d-asta a şi ales hotelul ăsta, cu mese atât de sănătoase şi delicioase, deopotrivă.

– Da, adevărul e ca mâncarea e foarte bună, o să vin să iau masa numai aici dacă asta e secretul, fac eu o glumă.
Dinăuntru se aude înfundat muzica. E plăcut. Aproape că nu îmi mai vine să întreb nimic. De parcă aş fi aflat deja totul despre Keanu.

– Mai scrie versuri?
– Ah, văd că ştii şi despre Ode to Happiness. Nice. Da, mai scrie, dar nu ştie încă dacă va fi publicat sau nu. Mult timp s-a spus despre el că nu ar fi atât de inteligent pe cât este de chipeş.

– Da, dar nu credeam că asta l-a afectat.

– Nu, dar se teme deseori că oamenii îl apreciază doar pentru imagine şi nu pentru ceea ce gândeşte, spune, scrie.

– Veşnica problema a vedetelor.

– Da…

– De ce nu s-a căsătorit niciodată? Şi să nu îmi spui placa aia cu “nu şi-a întâlnit încă jumătatea” că nu o voi crede.
– Nu, nu o să îţi spun asta. Adevărul e că el nu se va căsători niciodată. A trăit prea multe, unele prea grele, prea dureroase. Ştii, de fapt, Keanu îşi trăieşte viaţa. Îşi trăieşte viaţa frumos. Şi ar trebui să scrii asta. Toţi trăim aşa, după nişte reguli: ne îndrăgostim, ne căsătorim, facem copii, facem bani, ieşim la pensie şi călătorim. Şi murim. A încercat şi Keanu filmul ăsta, dar ştii foarte bine că nu i-a ieşit şi nu pentru că nu şi-ar fi dorit. Dar asta nu înseamnă că e trist sau cum i-au mai zis ăştia pe internet. E un tip foarte tonic, îşi trăieşte viaţa şi se bucură de tot ce îi rezervă prezentul. Chiar şi de clipa asta.

Traduc în minte fiecare cuvânt. Traduc, iar asta înseamnă că procesez cu o oarecare întârziere. Ajung şi la ultima propoziţie: “chiar şi de clipa asta”.

Poate de vină sunt cele două pahare de Martini. Poate e de vină mirosul de tei şi iasomie. Poate e de vină hotelul ăsta de lux care te poartă, parcă, într-o altă lume. Sau poate e chiar el.

Îşi dă jos ochelarii.

– E târziu, nu ai vrea să luăm noi micul-dejun mâine şi să mă întrebi atunci tot ce mai e de aflat?

**
Hotel Hesperia GetafeChef Enrique Martinez are o poveste pentru fiecare brioşă pufoasă, pentru fiecare salată rafinată cu iaurt proaspăt, fructe goji şi cine ştie ce alte minunăţii. Când şi când, vine mai aproape de noi pentru că mirosul pâinicilor prăjite, unse cu unt sau al checului cu stafide să ne convingă că nu exagerează. Keanu îmi face semn să degust eu prima şi de fiecare dată rămân surprinsă plăcut. Aş mai vrea câte 10 porţii din fiecare, dar în acelaşi timp Chef vine cu o altă propunere.

Keanu îmi spune despre conceptul “Wake up to a better world “al NH Hotels, despre beneficiile acelui breakfast AntiOx. Da, dacă nu aş fi chiar eu acolo, aş crede că e doar reclamă.

Ne savurăm breakfastul pe terasa unde ne-am cunoscut. În faţă, acelaşi Bucureşti, îmbrăcat cu alte haine. Vorbim, glumim, degustăm toate acele minunăţii şi râdem. Când şi când, fără niciun motiv, ne oprim şi ne zâmbim unul altuia. Închid ochii şi încerc să ţin minte tot: fiecare cuvânt, fiecare miros îmbietor, fiecare imagine a acelor clipe acolo. Ştiu că voi avea nevoie de ele. Şi nu pentru un interviu pe care probabil îl voi scrie cu lacrimi în ochi, ci pentru mine. Pentru clipele în care Keanu se va afla într-un alt NH Hotel din lume, iar eu va trebui să dau culoare unor zile altmineri anoste.

Atunci, le voi derula în minte asemenea unui film la care am venit pentru prima oară sau pur şi simplu, în drum spre serviciu, mă voi opri pentru un breakfast la NH Hotels.

P.S: Aceasta poveste a fost scrisa pentru singura proba Spring Superbog la care particip, Breakfast AntiOx la NH Bucharest.

Sursa poze: nh-hotels.com

Anunțuri

11 gânduri despre “Interviu cu un vampir

  1. Cat de tare!! 🙂 Hai, recunosc ca la un moment dat mi-am dat seama ca e ceva cu NH Hotels ca am vazut linkurile, insa povestea a fost atat de frumoasa incat am citit pana la capat!!! Ai scris prea rar pe blog, Marina, te asteptam cu alte articole la fel de interesante – pentru superblog sau nu…nu conteaza!!!

    P.S: Si il asteptam si pe Keanu Reeves in Romania! :)))

    1. Da, Ady, am scris mai rar in ultimele 3 luni pentru ca nu am mai avut timp, dar sper sa imi iau revansa intre timp. Ma bucur mult ca iti place povestioara! ♥

  2. Wow, chiar ai reusit sa creezi o atmosfera magica, mi-a adus aminte de adolescenta si de emotiile si sentimentele pe care le traiam atunci! Mi-ar placea sa traiesc intr-o lume ca cea de care povestesti acolo! Superb articol!

  3. Mmmm…recunosc ca m-a surprins pozitiv articolul. Stii ce mi-a placut mie? Ca nu ai aberat la intrebari, e fix atat cat trebuie si nici nu ai exagerat cu datele despre hotel si breakfast. Sa fim seriosim ce e prea mult strica si nici nu prea mai citesti cand iti dai seama ca e advertorial, fie el si creativ.

    La tine nu se intampla asta..e.. asa, o atmosfera de film, nici nu stiu cum sa spun! Te felicit si sper ca tu sa iei 100 de puncte!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s