Mi-e foame!

Recunosc! Atunci când am citit pentru prima dată cerinţa de la proba Delaco, din cadrul SuperBlog 2013 – “Când te gândeşti la miez de lapte, la ce te mai gândeşti?” – nu mi-a plăcut deloc. Nu prea înţelegeam eu ce e cu brânza asta pe care nu o încercasem niciodată, unde mai pui că eu nici nu sunt fan brânză, nu  mănânc lactate, cu excepţia celor din lapte de capră.

Grea probă mi-am spus, însă nu am capitulat înainte de a începe. A doua zi eram la supermarket şi inspectam curioasă brânzeturile Delaco, din lapte de capră, evident. Am optat pentru una cu verdeţuri, o bunătate, recunosc, doar că, de bună ce era, am terminat-o în maxim 2 ore de la achiziţionare. Aromele alea de cimbru, busuioc şi brânza aia fină de ţi se topea în gură m-au cucerit definitiv.

Ei bine, în afara acestui răsfăţ culinar, inspiraţia privind miezul de lapte nu prea voia să mă viziteze. Asta până ieri, penultima zi în care trebuia să scriem articolul. Cum, într-adevăr, dead-line-urile strânse nu fac bine la ten, dar sunt de mare ajutor într-ale scrisului, iată ce mi s-a întâmplat.

După un mini eşec profesional (mini eşec – aşa numesc eu orice problemă nu are legătură cu sănătatea), m-am gândit că e vremea unei schimbări majore.  Aşa că m-am decis să mă vopsesc. Roşu arămiu. Sau, mă rog, o culoare de roşu, îndepărtată de blondul meu frumos. Mă urc în autobuz, ajung la coafor, începe procesul vopsirii, după care mă văd nevoită să aştept 40 de minute. O groază. Aşa că iau o revistă şi încep să o răsfoiesc plictisită. Şi ce văd într-un colţ?

Scria că prietenia apare când o persoană îi spune celeilalte “Cum, şi tu? Credeam că doar eu”. Şi, ce credeţi? Dintr-o dată bing, gata, asta e. Miezul de lapte are legătură cu prietenia. Cu momentul ăla în care chipul ţi se luminează şi te simţi bine doar pentru că cineva îţi impărtăşeşte gusturile sau opiniile. Da, sigur, îmi spun, cum de nu m-am gândit eu până acum că miez de lapte=prietenie. Îmi notez repede ideea pe un bon fiscal şi mă pregătesc pentru frumosul articol ce avea să vină.

Procesul vopsirii se termină, iese un eşec total. Pardon, mini eşec total, însă optimista de mine se îndreaptă frumos spre casă. Nu era totul pierdut de vreme ce aveam, în sfârşit, minunăţie de idee pentru articol.

În autobuz, la ora 7 seara normal, o groază de lume. La a doua staţie se urcă vreo 7 liceeni zgomotoşi. Parcă nu eram chiar aşa la vârsta lor, mă gândesc, după care îmi alung ideea asta din minte, încercând să fiu mai tolerantă că doar nici eu nu sunt dintr-o generaţie prea îndepărtată.

Şi, pe când călătoream noi aşa, înghesuiţi, ţinându-ne de barele alea reci, se aude o voce tânguindu-se:

–          Mi-e foameee! Mi-e foameee!

Toată lumea întoarce capul curioasă să vadă cui îi e domnle atât de foame. O adolescentă înaltă şi slăbuţă, cu un păr creţ, creţ ce îi ieşea din fesul cu urechiuşe ca de ursuleţ făcea şi ea faţă cum putea lungului drum spre casă. De prisos să mai spun că a repetat de alte trei ori, timp în care, presupun, foamea a ajuns la toţi cei prezenţi în autobuz.

Gândul mi-a zburat într-o secundă la miezul meu de lapte. Şi, pentru a doua oară miez de lapte = foame cruntă. Foamea aia care te apuca după şcoală sau serviciu, în ultimele minute dinaintea mesei copioase, când trebuie să spui tuturor că tu o să te aşezi în mijlocul străzii dacă nu îţi aduce cineva ceva de mâncare. De preferat o branzică d-aia de capră, cu verdeţuri, am gândit eu.

Aveam două idei de-acum, iar foamea nu prea mă lăsa să decid obiectiv în privinţa lor.

Acasă, după un timp, am încercat să scriu şi eu articolul pentru proba asta. Era deja 10 seara, ora la care nu prea mai funcţionez cum trebuie. Aşa că am decis să las scrierea articolului pentru ultima zi că doar, na, ce se putea întâmpla in afara de faptul ca juriul să imi citească articolul pe ultima sută de metri şi să imi dea o notă la plesneală?!

Am intrat pe youtube, am ascultat Fleetwood Mac – Tell me lies – o super melodie, o recomand ori de câte ori sunteţi supăraţi sau obosiţi, după care am apăsat pe un link care zicea Super hiturile anului 1989 sau ceva de genu. Am închis ochii şi am ascultat câteva minute.

Şi, la un moment dat a a început un cântec pe care cu siguranţă nu îl ascultasem în 89, ci câţiva ani mai târziu. New Kids on the Block – I’ll be loving you forever.

Şi iar gândul mi-a fugit la miezul de lapte. Miez de lapte = copilărie. Când priveam fascinaţi la posturile străine, când ne cumpărăm casete doar pentru o melodie pe care o auzeam la MTV, când stăteam vacanţele la ţară şi ne “tratam” doar cu roşii şi brânză. Cu siguranţă şi despre asta e vorba când spui miez de lapte.

Am încercat să recapitulez în minte, doar-doar nu uit până a doua zi: miez de lapte = prietenie, miez de lapte = foame cruntă, miez de lapte = copilărie.

Am adormit şi l-am visat pe omuleţul chel cu miezul de lapte în stânga şi bulinuţa goală în dreapta. De fapt, în visul meu nu mai era goală, pentru că, de dimineaţă îmi tot spun ca miez de lapte = love.

delaco

Anunțuri

Un gând despre “Mi-e foame!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s