Noua Toyota Corolla – pentru drumuri de poveste

toyota1“Atenţie se închid uşile” era primul lucru pe care îl auzeam cu adevărat în dimineţile de liceu. De-abia atunci când mă înghesuiam în vagonul ticsit de lume şi vânam câte un loc liber realizam că o nouă zi stă să înceapă. Făceam o groază până la liceu, iar drumul ăla era de fapt liniştea dinaintea furtunii. Preferam de fiecare dată locurile din faţa geamurilor întunecoase. Gândurile îmi conturau acolo zeci de scenarii: eram cu prietenii în club, pe o plajă exotică, cu nisip negru sau la volanul unei maşini argintii care să mă ducă departe de toată forfota oraşului.

În anii facultăţii, mi-au lipsit trezirile de la ora 6.00 şi călătoriile cu metroul. Mergeam la suprafaţă, cu autobuzele ce nu mă lăsau nicio clipă să admir Bucureştiul. Atunci, pentru prima oară, m-am gândit că e timpul să îmi iau totuşi o maşină. Am amânat momentul, mai ales că maşina argintie, Toyota din scenariile mele ţesute în metrou mai ceva ca în reclamele luminoase de pe Unirii, îmi era încă inaccesibilă. Aşa că am îndurat frigul, coatele, îmbulzeala şi toate inconvenientele transportului în comun.

Până când m-am angajat. Atunci mi-am dat seama că nu mai sunt nici adolescenta adormită din vagonul de metrou, dar nici studenta răbdătoare din autobuzul 123. Trebuia să mă îmbrac office, uneori chiar elegant, să nu uit niciodată să mă rujez discret înainte de o întâlnire sau să îmi repet cu voce tare detaliile unei şedinţe importante.

Aveam nevoie de spaţiul meu. Ştiam deja că nu îmi pot alege orice maşină. Nu datorită noilor cerinţe, ci pentru că aveam o datorie faţă de copilul din trecut. Chiar dacă, între timp, apăruseră o groază de maşini de fiţă, pentru mine cea mai frumoasă, dar şi cea mai sigură era Toyota. Aşa că, nu peste mult timp, am apărut cu cea mai cochetă achiziţie din zonă.

Pe lângă toate acele facilităţi nebănuite, maşina mea întorcea priviri şi făcea ravagii chiar şi atunci când nu eram la volan.

Noi două, însă, începeam să dezvoltăm o cu totul altă relaţie. Şi asta pentru că, pe nesimţite, ea a reuşit să readucă în prezent toate părticelele uitate în trecut. Mi-am dat seama că nu mă tratasem încă de timiditate şi că existau încă multe visuri pe care le credeam trecute sub tăcere.toyota2

Într-o dimineaţă, pe când îmi triam hainele pentru lucru, m-am trezit alegându-mi o pereche de jeanşi confortabili şi o bluză lălaie. Mi-am lăsat părul pe spate şi am coborât la maşină. O secundă m-am gândit să mă întorc, recunosc, însă cutia de rezervă, cu haine office mi-a dat încredere să urc totuşi în maşină.

Eram din nou eu, cea care urăşte hainele pretenţioase sau prea elegante, cea care se urcă la volan şi se plimbă 30 de minute prin oraş înainte de a ajunge la muncă. Înainte să cobor am zâmbit discret. Avea să fie prima nebunie pe care o făcusem împreună.

Îi auzeam mereu pe bărbaţi cum vorbeau despre maşinile lor şi mi se părea, recunosc, o exagerare, însă în dimineaţa aia le-am dat cumva dreptate.

Colegii şi şeful m-au privit cruciş, însă le-am explicat dezinvolt că, atât timp cât nu am vreo şedinţă, nu văd de ce nu m-aş îmbrăca aşa cum îmi place.

Uneori, mă simt că Cenuşăreasa. Caleaşca mea e maşina, cea care îmi redă confortul, dar mă şi transformă în cea mai elegantă tânară. Recunosc, de fiecare dată când trebuie să fac trecerea asta, am nevoie de câteva clipe de linişte. Respir, inspir şi îmi spun că e gata, odată ce voi păşi acolo, femeia din mine va ieşi la iveală. Fără incertitudini sau emoţii fără rost.

Acum ceva timp, un coleg mi-a trimis un email despre noua Corolla. Îmi ştia, se pare, pasiunea. Mi-a spus amuzat că e convins că o voi avea şi de-abia aşteaptă să vadă prin ce transformare radicală voi mai trece atunci.

A doua zi eram la show-room, solicitând chiar şi un test drive. Era foarte clar că acea maşină frumoasă, rapidă, sigură şi versatilă era doar pentru mine.

La doar câteva săptămâni de la achiziţie, am ieşit în oraş cu un tip. Interesant, îmi plăcea. La plecare, când ne-am despărţit, m-a întrebat dacă aş vrea să îl las şi pe el să conducă, cândva maşina. Am râs, neştiind cum să interpretez întrebarea lui.

Am răspuns aproape instant că nu, nu voi face asta prea curând. A zâmbit şi mi-a răspuns că da, mă înţelege. Are şi el o Toyota Corolla acasă şi nu ar lăsa pe nimeni, pentru nimic în lume, să se atingă de ea. De asta, însă, nu aş fi prea convinsă.

P.S: Acest advertorial a fost scris pentru prima etapa a SuperBlog 2013, Toyota Corolla – Frumoasa cu un scop precis.

Anunțuri

6 gânduri despre “Noua Toyota Corolla – pentru drumuri de poveste

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s