Cel mai frumos cadou din lume

giftÎn orice moment al vieţii, există un singur “cel mai frumos cadou din lume”. Şi, pe măsură ce îl căpătăm, în mod firesc trecem la o altă etapă şi la un alt dar ascuns ce aşteaptă să fie şi el materializat. Ei bine, în acest moment al vieţii şi eu ştiu care ar fi cel mai frumos cadou pentru mine. Îmi imaginez perfect ziua în care mi l-aş dărui, fericită şi mândră de mine însămi.

Afară ar ploua, iar aerul ar purta cu el magia aia de început de primăvară. Cu pomi înfloriţi, miros de tei şi iasomie, scrâşnet de roţi pe asfaltul udat de ploaie şi chipuri mai luminoase decât toate zilele însorite ale verii. Aş fi în Bucureşti, într-o apartament micuţ, aflat la stradă, pe un bulevard aglomerat, dar nu într-atât încât să ştirbească din glasul oraşului. Cineva ar suna la uşă, m-aş duce să deschid şi m-ar întâmpina curierul care mi-ar aduce cadoul comandat cu doar câteva ore înainte de la Borealy: un stilou aducător de noroc şi inspiraţie. Aş face asta pentru a mai îndulci aşteptarea cadoului propriu zis. După care altcineva ar suna la uşă pentru un alt pachet. Le-aş lua pe amândouă, m-aş aşeza pe pat şi le-aş privi îndelung: stiloul meu aducător de noroc şi inspiraţie şi cadoul misterios, dar al cărui conţinut îl intuiesc.

De-abia după un timp mi-aş face curaj şi aş rupe hârtia aia albastră. Apoi…aş vedea cel mai frumos cadou din lume. Cu coperte tari, litere inscripţionate şi o poză ce m-ar duce cu gândul la visurile acelea pe care ţi le permiţi preţ de o călătorie cu trenul sau preţ de cele câteva minute în care nu vrei să crezi că realitatea se pierde acolo unde ochii tăi sfârşesc să privească. Mi-aş trece degetele peste coperta cărţii ăleia şi, într-un sfârşit, aş citi numele autoarei. Tare. De mai multe ori. Chiar dacă nimeni nu ar mai fi în cameră. Chiar dacă eu aş fi ales să nu împărtăşesc cu nimeni momentul ăla. În urechi ar răsuna un singur nume.

Într-un final aş înţelege şi eu că pe coperta cărţii ăleia stă scris numele meu. Aş deschide cartea la cuprins şi aş citi numele fiecărei povestiri. Mi-aş aminti că “Dorian” s-a născut după ce am văzut chipul unei actriţe îndrăgite. M-a frapat atunci tristeţea aceea profundă şi inimaginabilă, incrustată printre trăsăturile ce îi defineau frumuseţea îngerească. “Călătorul” ar fi despre bătrânelul acela din trenul de Sighişoara care întâi mi s-a părut respingător, dar care apoi s-a dovedit a fi unul dintre cei mai inteligenţi oameni pe care îi cunoscusem vreodată. “Zborul” ar fi poate povestirea cel mai aproape de sufletul meu. Aş retrăi în câteva secunde toate senzaţiile ce însoţiseră toate acele povestiri scrise de mine.

După care mi-aş aminti zbaterea. Zbaterea aripilor mele în încercarea de a nu capitula cu fiecare bătălie pierdută. Nopţile în care adormeam cu gândul la o idee, frustrarea pe care o simţeam atunci când simţeam că timpul nu este deloc în favoarea mea, privirile ironice şi replicile acide ale celor care nu credeau şi nu înţelegeau. Doar că, dintr-o dată, toată acea parte mi s-ar părea frumoasă. Ar fi de fapt o călătorie cu bune şi cu rele, care acum avea şi o destinaţie.

După care aş închide cartea, aş strânge-o la piept şi aş plânge.

 P.S: Aceasta povestioara a fost scrisa pentru o alta etapa Borealy, din cadrul Spring Superblog 2013.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s