Dana

friendshipPe Dana am cunoscut-o acum câţiva ani. Nu mulţi, dar destui cât să simt ca o ştiu de-o viaţă. Se mutase în biroul nostru şi părea oarecum inabordabilă. Avea, însă, ceva chic şi diferit faţă de tot ce văzusem eu până atunci, fata provincială sosită de doar două luni în Bucureşti. Aveam birourile unul lângă altul, lucram la proiecte comune aşa că ne-am apropiat treptat, la fel cum a început şi continuat prietenia noastră despre care simt acum că e dintotdeauna.

Oarecum, cred că ne-am întâlnit la jumătatea drumului. Ea a privit cu amuzament entuziasmul şi naivitatea mea, eu am admirat-o tacit pentru felul în care vorbea, se purta, se îmbrăca, modul în care trata orice lucru aparent nesemnificativ. Uneori, o priveam pe ascuns cum descifra  monitorul ăla albastru, cu semne minuscule şi numere fără sens, toate scrise în limba programatorilor. O vedeam cum mă întâmpină zâmbitoare în fiecare dimineaţă, chiar dacă apoi îmi povestea că băieţelul ei cel mic avusese febră sau că cel mare trebuia  să susţină un test important. Dana părea că e peste tot: alături de familia ei frumoasă, clădind site-uri de la 0, ascultându-mă pe mine şi schiţându-şi în acelaşi timp o groază de visuri.

Dana m-a învăţat că femeile nu au vârstă. Că trebuie să ai grijă de tine, chiar dacă problemele te depăşesc şi că, din când în când, ar fi bine să îţi faci singură un cadou frumos doar pentru a-ţi reaminti că meriţi.

Numai că, la un moment dat, Dana a încetat să mai vină la birou. Vorbeam la telefon şi încercam să o încurajez şi să mă încurajez, spunându-i că, aşa cum ea însăşi mă învăţase, soarele nu conteneşte să reapară pe strada celor care luptă. Şi a apărut,într-adevăr,  după un timp, pe strada fiecăreia. Apoi, viaţa ne-a despărţit din nou fizic, însă sufleteşte era mult prea târziu pentru ca ceva sau cineva să pună capăt prieteniei noastre.

Dimineţile uşoare s-au alternat cu cele grele, la fel şi cuvintele ce curgeau de acum pe mess. Simţeam că vorbele mele au o anumită rezonanţă şi că, deşi mult mai înţeleaptă, îşi găseşte timp să le treacă prin filtrul raţiunii şi al inimii. Ea nu ştie, dar ori de câte ori nu o văd dimineaţa pe net, mă cuprinde teama şi mă rog să fie bine, zâmbesc atunci când îmi spune „Pupăcilă” şi îi mulţumesc în gând că îmi acceptă toate poveştile uneori infantile. Dar ea probabil ştie. Ştie că aşa ar trebui să fie.

În prietenia noastră, eu sunt omul vorbelor, însă Dana este omul faptelor. Ea întinereşte pe măsură ce timpul trece şi mă suprinde cu hotărârea ei de a nu lăsa pe nimeni şi nimic să o întristeze. Lângă ea, nu am cum să capitulez. Chiar dacă uneori mă vait, iar ea nu mă ceartă pentru asta, chiar dacă uneori nici ea nu îşi găseşte cuvintele pentru a-mi arăta că se poate mai bine.

Dana nu mi-a ţinut niciodată prelegeri.  Ea are un fel ciudat de a înţelege oamenii, de a-i lăsa să îşi trăiască viaţa fără să îi critice sau să îi împovăreze cu problemele ei. Ştiu că nu i-a fost uşor, dar este calea pe care a simţit să o aleagă. Şi poate de aceea, uneori mă simt datoare să încerc şi eu.

Am citit undeva că şi prietenii pot fi perechi.  Că sunt predestinaţi să se întâlnească pentru a se ajuta, a se admira şi a merge împreună un timp sau totdeauna. Poate tocmai d-asta, ea nu va conteni să mă uimească şi să întinerească în fiecare zi, iar eu nu voi înceta să îi vorbesc despre lucruri care au încă nevoie să se sedimenteze în mintea şi inima ei. Ştiu, însă un singur lucru. Că e aşa cum mi-aş dori să fiu şi eu peste câţiva ani. Cu bune, şi cu rele, însă cu aceeaşi îndârjire de a-mi păstra zâmbetul pe buze.

P.S: Acest articol a fost scris pentru Etapa Jolidon a concursului Spring Superblog 2013. Tema a fost „o femeie care te inspira”.

Anunțuri

7 gânduri despre “Dana

  1. Mi-a plăcut tare mult povestirea, atât de mult încât m-a inspirat si pe mine să scriu despre o persoana dragă mie.Se simte că este scrisă cu sufletul, iar acest fapt cred că m-a atras cel mai mult să o citesc pe nerăsuflate.Felicitări!

  2. Stii ce imi place la tine? Ca scrii SINCER, din suflet, fara inflorituri si dantelarii, din punctul meu de vedere, inutile! bravo…si sper sa auzim ca esti si in proiectul acela colectiv despre care nu vrei sa te lauzi..d-aia nici nu ii zic numele:))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s